Povestea locului
Atunci când a fost inaugurat Rondul Roman în 1943, cu siguranță că atât primarul Bucureștiului, Ion Rășcanu, cât și inițiatorul proiectului, filozoful Ion Petrovici, secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor, și-au dorit ca acest cerc perfect din mijlocul Bucureștiului să fie - nu doar un loc de relaxare, dar și un spațiu al admirației față de frumos și față de cultură, un Pantheon al statuilor marilor oameni ai României.
Dacă astăzi, am face un exercițiu de imaginație și am privi de undeva de sus grădina Cișmigiului, am vedea că Rotonda Scriitorilor seamănă izbitor cu amprenta arheologică a unui templu antic.
Douăsprezece coloane care marchează un cerc. Fără început, fără sfârșit și având cerul drept cupolă, un „conclav” de doisprezece apostoli ai culturii române, luptători cu pana și mărturisitori ai dragostei de România. Într-un astfel de templu, fără îndoială că Titu Maiorescu nu ar putea fi decăt Pontifex Maximus.
„În fiecare anotimp Rotonda își arată altă frumusețe. Vara și toamna nuanțele de verde, apoi de auriu, se revarsă și se împletesc, iar busturile albe se profilează cu alura lor clasică pe zbuciumul frunzelor. Iarna totul devine desen alb-negru de ramuri goale, numai arborii veșnic verzi îmblânzesc răceala pietrei, iar marmura statuilor luminează cercurile concentrice de regnuri înfrățite” (Victoria Dragu Dimitriu).
Despre monument
Statuia îl reprezintă pe Titu Liviu Maiorescu (15 februarie 1840,Craiova – 18 iunie 1917, București) critic literar, filosof, eseist și politician român.
Privindu-i chipul sobru, aproape sever, sculptat în marmură de Rușchița, de maestrul Ioan C. Dimitriu-Bârlad nu putem să nu ne gândim la ceremonialul de o stranie solemnitate, al conferințelor de la Junimea, unde „vorbitorul intra pe o ușă, deschisă și închisă de mâini nevăzute, rostea conferința fără nicio însemnare dinainte, timp de 55 de minute, apoi se retrăgea, înainte ca aplauzele să se sfârșească. Fracul era de rigoare, ca și masca de gravitate imperturbabilă”. (Nicolae Manolescu)
Despre personalitatea reprezentată
Titu Liviu Maiorescu s-a născut la Craiova, pe 15 februarie 1840, într-o familie cu tradiție intelectuală și ecleziastică. Mama lui era sora episcopului Caransebeșului, iar tatăl său, Ioan Maiorescu, își luase numele de Maiorescu pentru a sublinia respectul (dar și o prezumtivă înrudire) cu protopopul greco-catolic al Reghinului, Petru Maior. Între 1851 și 1856, Titu a studiat la Academia Tereziană din Viena pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După un an de studii la Berlin, obține doctoratul „magna cum laude” la Giessen și după încă un an de studii licența în litere și filosofie la Sorbona. În 1861 îi apare la Berlin lucrarea de filosofie „Considerații filosofice pe înțelesul tuturor”. În 1862 devine profesor la Universitatea din Iași, iar din 1863 i s-a încredințat cursul de istorie al Universității, fiind ales rector pe o perioadă de patru ani.
Împreună cu P.P. Carp, Negruzzi și Vasile Pogor a înființat „Junimea”, iar în 1867 a înființat revista „Convorbiri literare” și a fost ales membru fondator al Academiei Române. A elaborat teoria sociologică a „formelor fără fond”, care a stat la baza junimismului. politic și „piatra de temelie” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
În 1864 a luat ființă Cenaclul Junimea, a cărui personalitate reprezentativă va fi Titu Maiorescu și în ședințele căruia aveau să strălucească aproape toate marile nume ale perioadei romantice ale literaturii române.
Nici pe Maiorescu scandalurile nu l-au ocolit. Între 1864 și 1865 a fost suspendat din învățământul universitar în urma calomniilor rivalilor săi politici. Era acuzat că în perioada în care a fost Director la Școala de fete din Iași ar fi avut un comportament imoral. În urma unor denunțuri că ar fi avut legături intime cu elevele Școlii Normale, Maiorescu a fost trimis în judecată în temeiul articolului 200 din Codul Penal al Moldovei: “functionarul care are o insarcinare si nu si-o indeplineste se va pedepsi cu globire la cutia milelor, iar nefiind in stare a plati globire, se va certa cu bătaie”.
În urma procesului a fost demonstrată lipsa de fundament a acuzațiilor și Titu Maiorescu a fost reabilitat.
În 1912, Titu Maiorescu a fost numit Ministru al justiției pentru ca un an mai târziu să devină Prim-ministru și Ministru de externe, calitate în care prezidează conferința de pace de la București în urma războiului balcanic.
