Povestea locului
Atunci când a fost inaugurat Rondul Roman în 1943, cu siguranță că atât primarul Bucureștiului, Ion Rășcanu, cât și inițiatorul proiectului, filozoful Ion Petrovici, secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor, și-au dorit ca acest cerc perfect din mijlocul Bucureștiului să fie - nu doar un loc de relaxare, dar și un spațiu al admirației față de frumos și față de cultură, un Pantheon al statuilor marilor oameni ai României.
Dacă astăzi, am face un exercițiu de imaginație și am privi de undeva de sus grădina Cișmigiului, am vedea că Rotonda Scriitorilor seamănă izbitor cu amprenta arheologică a unui templu antic.
Douăsprezece coloane care marchează un cerc. Fără început, fără sfârșit și având cerul drept cupolă, un „conclav” de doisprezece apostoli ai culturii române, luptători cu pana și mărturisitori ai dragostei de România.
„În fiecare anotimp Rotonda își arată altă frumusețe. Vara și toamna nuanțele de verde, apoi de auriu, se revarsă și se împletesc, iar busturile albe se profilează cu alura lor clasică pe zbuciumul frunzelor. Iarna totul devine desen alb-negru de ramuri goale, numai arborii veșnic verzi îmblânzesc răceala pietrei, iar marmura statuilor luminează cercurile concentrice de regnuri înfrățite” (Victoria Dragu Dimitriu).
Despre monument
În viziunea lui Cornel Medrea, transpusă în marmură de Rușchița, poetul și traducătorul Șt. O. Iosif ni se înfățișează, eminescian, „pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi” (Odă în metru antic), în ipostaza consacrată a poetului romantic, solitar și idealist. Privirea îi e senină, deși străbătută de o undă de melancolie...
Despre personalitatea reprezentată
Ștefan Octavian Iosif (1875-1913) a fost un poet și traducător român de la granița secolelor XIX și XX. A urmat studiile gimnaziale la Brașov și pe cele liceale la Sibiu și București. Între 1895 și 1903 a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București, fără să-și ia însă licența. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei „Sămănătorul” și a colaborat la „Adevărul”, „Convorbiri literare” sau „Cumpăna”. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii în anul 1902 și Credințe în 1906. Alături de Emil Gârleanu și Dimitrie Anghel, a fost membru fondator al Societății Scriitorilor Români, prietenia dintre Iosif și Anghel fiind de notorietate în epocă, în pofida tragicului sfârșit al acesteia.