Despre personalitatea reprezentată
Considerat cel mai mare poet al românilor și în același timp cel mai important scriitor român al secolului al XIX-lea, Mihai Eminescu (1850-1889) a fost totodată o personalitate polivalentă, activând atât în domeniul literar (poezie, dramaturgie, nuvelistică dar și critică literară) cât și în domeniul jurnalisticii. Considerat aproape unanim un geniu al creației literare autohtone, Eminescu i-a fascinat pe contemporanii săi prin inteligență, memorie, curiozitate intelectuală, cultură de înalt nivel și de asemenea prin capacitatea de expresie. Imensa sa capacitate de muncă l-a făcut pe Titu Maiorescu să afirme că, pentru Eminescu, ”scrisul era viața lui însăși: era omul cel mai silitor, veșnic citind, meditând, scriind. Poet în toată puterea cuvântului”. În plan național, Eminescu este exponentul nedesmințit al pământului nostru, “este expresia integrală a sufletului românesc” (N. Iorga).
Lirica sa îmbină miturile ancestrale și legendele poporului român, cu concepția sa inedită asupra vieții și unde abandonul omului în fața implacabilității fenomenelor și proceselor naturii reprezintă inocența genezei, alterată de activitățile umane.
După rezistențele pe care le-a întâmpinat în timpul scurtei și chinuitei lui vieți, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerător neamului întreg, iar nu numai elitei culte. În mai puțin de o jumătate de veac, poeziile Poetului Național au fost reproduse în multe zeci de ediții, de la modestele tipărituri populare până la admirabila ediție critică a Fundațiilor Regale, îngrijită de Perpessicius. Se spune că tot ce s-a creat dupa el, de la Niculae Iorga până la Tudor Arghezi, Nae Ionescu și Lucian Blaga, poartă pecetea geniului, cugetului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihail Eminescu.
Dimensiuni:
Material:
Gheorghe Anghel s-a născut la Turnu Severin, pe 22 august 1904. Între anii 1923 și 1924 a frecventat cursurile Școlii de Arte Frumoase din București la clasa maestrului Dimitrie Paciurea, ca student neînmatriculat. Între anii 1924 și 1937 Gheorghe Anghel a trăit la Paris, unde și-a definitivat formația artistică. A studiat pentru o perioadă la Școala de Arte Frumoase, cu profesorul Antoine Injalbert. A frecventat pentru o perioadă atelierul lui Constantin Brâncuși și a lucrat vreme de trei ani, din 1925 până in 1928, în atelierul antreprenorului de sculptură Minazzoli și apoi sculptură decorativă, în atelierul arhitectului bucureștean Alexandru Delanof. În toată această perioadă a făcut studii în muzee și expoziții, fiind interesat de monumentele arhitecturii și sculpturii franceze.
Gheorghe Anghel s-a impus relativ târziu în peisajul artistic românesc, în anul 1943, atunci când a expus o serie de lucrări din lut ars, în prima sa expoziție bucureșteană. Maestrul a lucrat, cu rare excepții, în bronz deoarece, așa cum îi plăcea să spună, pentru el sculptura însemna în primul rând modelaj. Artist extrem de exigent, Gheorghe Anghel a produs o operă relativ restrânsă. S-a întâmplat uneori să-și distrugă propriile lucrări și a lăsat prin testament dorința ca toate gipsurile sale să fie distruse.
În sculptura lui Gheorghe Anghel se amestecă în mod fericit spontaneitatea și austerul. Toate creațiile sale au o anume solemnitate care emană forță dar și sensibilitate.
Ultima sa lucrare ,statuia lui Mihail Eminescu din fața Ateneului Român este, ca de altfel întreaga sa operă, așa cum scria criticul Petre Comarnescu – „congenială cu cea a poetului, prin aceleași aspirații umaniste…”
Sculptorul s-a stins din viață în anul 1966, la București.
