Despre monument
Având o înălțime totală de 20 de metri, monumentul prezintă patru statui de bronz, dintre care trei sunt plasate pe soclu fiind denumite „Sacrificiul Eroilor Aerului”. Alături stau plăcile comemorative cu 181 de nume de aviatori căzuți. Privind din față, de la stânga la dreapta, figurile sunt reprezentate în diferite ipostaze. Cea din stânga este rezemată de obelisc. Mâna stângă este lăsată în jos, permițând observarea musculaturii corpului, în timp ce mâna dreaptă este ridicată spre cer, dezvăluind aripa de Icar. Poziția contorsionată a figurii din mijloc, cu fiecare mușchi al corpului încordat reprezentând suferința aviatorului căzut, o transformă într-un Laocoon modern. Figura din dreapta este căzută, capul odihnindu-i-se pe umăr.
Atracția principală este figura din vârful obeliscului denumită „Victoria Aviației”, un Icar înalt de 5 metri. Având aripile întinse, el pare pregătit să își ia zborul. Inspirația pentru corpul aviatorilor pare să fi fost boxerul american Joe Louis, care fusese prezent la București în acea perioadă. Astfel, dacă statuile reprezintă idealizări, corpurile lor au o inspirație reală. Amplasamentul din intersecția circulară îi oferă monumentului vizibilitate maximă, întreaga serie de elemente ale sale putând fi admirate.
Dacă soclul se poate înscrie clar în limbajul Art Deco datorită formei de zigurat, statuile în sine sunt la limita acestui stil, amintind de expresionismul rusesc cu care Kotzebue avea contact. Drapajul ondulat al statuilor, cu motiv de trei, este tipic Deco. Aceste figuri preced operele din București ale lui Ivan Mestrovic, de o monumentalitate asemănătoare.
Monumentul Eroilor Aerului - file de istorie
În anul 1923 a fost format un comitet pentru construirea Monumentului Aviatorilor din care au făcut parte: Prințul Carol al II-lea, prof. dr. Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, colonel medic aviator Victor Atanasiu, aviator Cornel Olănescu, aviator Mihai Oromolu. Comitetul a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Dimitriu-Bârlad să prezinte, contra cost, câte un proiect. Considerând însă că proiectele nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, comitetul a lansat un concurs public cu premii totale în valoare de 40.000 de lei pentru construirea monumentului și a invitat mulți artiști, pictori, sculptorii să participe. La concurs au fost prezentate machetele realizate de 14 sculptori, acestea fiind expuse la Ateneul Român, în ziua de 2 iulie 1925, pentru a permite publicului să voteze în mod secret proiectul câștigător.
Trei lucrări au fost premiate (Spiridon Georgescu, Lidia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur) însă, și de această dată, comitetul nu a considerat niciuna din lucrări demnă de execuție. Demersurile întreprinse de comitet pentru realizarea monumentului de către un artist din străinătate însă au eșuat, astfel că, după doi ani, a fost aleasă în final macheta Lidiei Kotzebue, acceptându-se totodată ca aceasta să poată colabora și cu alți sculptori sau arhitecți pentru realizarea monumentului.
În iulie 1927, pentru aprobarea finală a proiectului, comitetul i-a cerut Lidiei Kotzebue să realizeze o machetă la scara 1/4 până la 1 octombrie. Din lipsă de timp aceasta nu s-a putut materializa, astfel că pentru realizarea statuilor, Kotzebue s-a adresat sculptorului Ion Jalea. Acesta a refuzat însă oferta și l-a recomandat pe tânărul sculptor Iosif Fekete, astfel că la 27 octombrie 1927 comitetul a putut aproba definitiv lucrarea.
Între anii 1928-1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în argilă și le-a turnat în gips în mărime naturală. Pentru a reprezenta trupul Icarului a fost folosită o imagine a boxerului Joe Louis, prezent în acea perioadă la București, iar pentru cap a fost utilizată o imagine dintr-un album cu piloți renumiți. În 1930 lucrarea putea fi turnată în bronz, însă, dificultățile strângerii sumei necesare achiziționării materialelor și întârzierea stabilirii locului în care să fie amplasat monumentul au întârziat finalizarea lucrării. Statuile au fost turnate în bronz la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, lucrarea fiind terminată abia în iunie 1935 (cf. Mircea Deac).
În ziua de 20 iulie 1935, Regele Carol al II-lea, prințul Nicolae, un pasionat aviator, și Marele Voievod de Alba Iulia Mihai au sosit în Gara Mogoșoaia la ora 10:25, venind de la Sinaia. Pe peron au fost întâmpinați de Ion Inculeț, ministrul de Interne, Eugen Titeanu, subsecretar de Stat la Ministerul de Interne, Nicolae Stăncescu, directorul general al Siguranței și colonelul Gabriel Marinescu. S-a format un convoi care a sosit în Piața General Gheorghe Buzdugan (actualmente Piața Aviatorilor) puțin după ora 10:30. Erau de față două regimente de aviație, guvernul condus de Gheorghe Tătărescu, precum și Alexandru Lapedatu, ministrul Cultelor și Artelor, Lydia Kotzebue, Alexandru Donescu, noul primar general al Capitalei și numeroși spectatori întâmplători. Generalul Stoicescu a dat raportul. Regele, însoțit de membrii Familiei Regale și de general, a trecut în revistă cele două regimente înșirate pe strada Ion Mincu și a urcat în tribuna oficială, alături de Guvern.
Eroii aviatori aveau un monument comemorativ de o frumusețe poetică, iar Capitala se îmbogățise cu o operă de artă de înaltă valoare estetică, deschizătoare de drumuri pentru proiectele de înnoire și modernizare patronate de Carol al II-lea.
Discursul Regelui Carol II la inaugurare (20 iulie 1935)
Înainte de a trage de cordonul tricolor, Regele Carol II a spus următoarele: „Inaugurăm, în această zi de sărbătoare și de reamintire a aviatorilor, monumentul prin care o țară întreagă se închină către aceia care, cu sacrificiul vieții lor, au întărit puterea noastră aeronautică și au ajutat la fala țării noastre. Această piatră și acest bronz să rămână veșnic ca o amintire, ca un semn al devotamentului și al credinței. Fie ca acei care, trecând pe această cale, vor privi acest monument, să-și înalțe sufletul, să-și întărească credința și să aibă și ei același simțământ pe care noi, acei care am luptat de la început pentru aeronautica noastră, îl avem: că în fiecare zi se face în această țară un pas înainte pe acest tărâm, pas care la noi este stropit cu sânge. Fac astăzi sburătorilor noștri urarea ca avântul și curajul lor să nu piară, ca programul aeronauticii să fie veșnic și în fiecare zi mai întărit. Fie ca aceste plăci de bronz, amintitoare a jertfelor, să se pună cât mai rar pe această piatră!".
Monumentul Aviatorilor - impresii de la firul ierbii
„Statuia Aviatorilor din București, e una dintre cele mai impunătoare, așezată la mijlocul bulevardului cu același nume, într-o admirabilă perspectivă. Soclul din marmură albă, înălțat ca o săgeată, îndreaptă atenția în sus, la Icarul cu brațele ca niște aripi întinse, gata de zbor. De la el, privirea coboară pe draperia care se scurge pe soclu, cu o mișcare spiralată, până la personajele de la baza monumentului, unde același zburător este înfățișat pe o latură, ghemuit, pe următoarea în genunchi, cu privirea ridicată, și în sfârșit în picioare, întinzându-se spre culmi. După sensul în care înconjurăm monumentul, de la dreapta sau de la stânga, putem urmări fie fazele succesive ale prăbușirii, fie etapele înălțării, ca două linii melodice ale compoziției, tristețea jertfei alternând astfel cu sentimental speranței, care culminează cu bucuria îmbătătoare a stăpânirii văzduhului” (Adina Nanu).
Dimensiuni:
Material:
Lidia Kotzebue (1885 – 1944) a fost o sculptoriță de origine rusă. În urma căsătoriei cu un general al armatei ruse (alb-gardist) este nevoită să se refugieze mai întâi în Basarabia și apoi se va stabili la București. Atelierul său situat în nordul Capitalei, în localitatea Moara Domnească, mai exista în anii ’70 ai secolului trecut. Operele sale au avut priză la public, cele prezentate în cadrul Saloanelor Oficiale ale Ministerului Artelor la care a participat (în anii 1924, 1926 și 1930, în 1926 reușind să organizeze și o expoziție personală), vânzându-se aproape imediat. Creația a constat din compoziții cu subiect divers și portrete, artista reușind să înfățișeze cu măiestrie și uimitoare putere de sugestie trăirile și senzațiile personajelor reprezentate. Ulterior, creațiile sale au fost reproduse pe o seamă de cărți poștale ale vremii. Cea mai importantă operă a sa o reprezintă Monumentul Aviatorilor, unde a colaborat cu Iosif Fekete.
Iosif Fekete sau Iosif Fekete Negrulea (1903 – 1979) a fost un sculptor român de origine maghiară. A urmat cursurile Școlii de Belle Arte din București unde la sculptură a fost îndrumat de mari maeștri precum Dimitrie Paciurea, Ion Jalea și Fritz Storck. Stilul lucrărilor sale este puternic influențat de stilizările de factură modernistă. Opera sa cuprinde portrete, reliefuri, monumente funerare și alegorii. Din 1935 a fost membru al Societății „Tinerimea Artistică”.
