Simbolistică
Flacăra eternă care se înalță deasupra crucii Mormântului Ostașului Necunoscut este parcă o poartă deschisă către locul unde se păstrează încă vii sufletele sutelor de mii de soldați și ofițeri care s-au jertfit pentru întregirea Neamului Românesc în Primul Război Mondial. Intrând în parcul Carol I, pe măsură ce te apropii de garda care străjuiește mormântul, toată ființa celui care pășește pe esplanada din fața impunătorului Memorial al Eroilor Neamului, se metamorfozează, transformând privitorul în pelerin, momentul de reculegere din fața frumoasei lespezi sculptate, devenind adevărată rugăciune.
În semn de veșnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulți, căzuți pentru reîntregirea patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostașii anonimi, morți în luptele din Primul Război Mondial.
Solemnitatea alegerii soldatului necunoscut
Solemnitatea alegerii soldatului necunoscut s-a petrecut în prezența autorităților române, onoarea revenindu-i elevului fruntaș Amilcar C. Săndulescu, de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza" din Craiova, premiant și orfan de război, care a înconjurat cele zece sicrie și s-a oprit în fața celui de-al patrulea sicriu. Ulterior, Amilcar descria momentul alegerii sicriului Soldatului Necunoscut: "Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând, și, emoționându-mă, stăteam la îndoială, neștiind pe care să pun mâna. Dar deodată m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conștiință, am pus mâna pe el. În momentul acela un mare fior mi-a străbătut tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele: „Acesta este tatăl meu!".
Îngenunchind, m-am rugat: „Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu!"Alături de Mausoleul Eroilor Neamului de la Mărășești (construit între 1923 și 1938), Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman (ridicată între 1924 și 1928) și Arcul de Triumf (edificat între 1922 și 1936), Mormântul Ostașului Necunoscut face parte din careul celor mai importante monumente comemorative care s-au inaugurat pentru cinstirea eroilor din Primul Război Mondial, fiind amplasat pe terasa superioară a Dealului Filaret în anul 1923, prin strădania Societății Mormintele Eroilor, înființată în 1919 și pe baza Legii pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți, adoptată de Parlament în data de 2 septembrie 1920.
Despre monument
Monumentul funerar era flancat de șiruri de tunuri din colecția Muzeului Militar Național (care începuse să fie organizat încă din 1919). Aceste tunuri făceau deci parte din colecția de bază nou constituită a muzeului, esplanadele laterale Mormântului Ostașului Necunoscut reprezentând secțiunea de expunere în aer liber. Astfel, piesele cuprindeau tunuri de secol XVIII, un tun al monitorului otoman ”Lufti Djelil”, scufundat pe Canalul Măcin în 1877 precum și tunul de 105 mm, pe afetul căruia fusese purtat trupul neînsuflețit al regelui Carol I la înmormântarea sa. Întregul ansamblu – Mormântul și Muzeul – se aflau astfel într-o simbioză organică ”[…]... prin care, proslăvindu-se eroii războiului de reîntregire se proslăvesc și acei eroi din toate veacurile care și-au sacrificat viața pentru apărarea ființării Neamului pe aceste meleaguri, eroi a căror viață și fapte se concretizează prin cele expuse în Muzeu”, se spunea în Călăuza pentru vizitatorii „Muzeului Militar Național”. Se pare că, în afară de piesele de artilerie amintite, în fața muzeului „se afla un padoc unde existau tunurile capturate de la nemți în timpul războiului din 1916-1918, printre care și faimosul Dicke Bertha, cea mai mare piesă de artilerie grea din acea vreme”.
File din istoria Mormântului Ostașului Necunoscut
În 1927, pe placa tombală este adăugată o candelă ornamentală cu foc nestins și, în 1934, o cruce din marmură (nu știm dacă această cruce de marmură nu s-a vrut o materializare durabilă a crucii, probabil simplă, de lemn, pusă pe mormânt în data de 24 ianuarie 1933 de către studenții legionari, după cum menționează Alex Mihai Stoenescu în Istoria loviturilor de stat în România.
În 1958, odată cu degajarea terasei de coronament a parcului, în vederea realizării „Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism” (ale cărui lucrări de edificare vor începe în 1959), ansamblul Mormântului Ostașului Necunoscut a fost dezafectat iar sicriul de zinc a fost deshumat și transportat la Mausoleul Eroilor Neamului de la Mărășești. Piesele de artilerie amintite, răspândite încă din 1943 (când se demolează Palatul Artelor) în depozitele firmei Faranda de pe Șoseaua Giurgiului și pe un teren din Șoseaua Viilor vor fi recuperate abia în 1957 (parțial) și 1959 (când Muzeului Militar i se va aloca clădirea, cu spațiul exterior aferent din strada Izvor).
După evenimentele din decembrie 1989, la inițiativa nou (re)înființatei Asociații Naționale a Veteranilor de Război, Guvernul României a hotărât readucerea Mormântului Ostașului Necunoscut la București și reamplasarea sa pe locul inițial din Parcul ”Carol I”, acțiunea fiind văzută ca o reparație morală a actului abuziv petrecut în cursul anului 1959.
Pentru realizarea acestei operațiuni, în data de 26 octombrie 1991 a fost organizată o ceremonie funerară care s-a vrut o copie cvasi-identică a celei din 1923, când M.O.N. fusese amplasat pe terasa din fața Palatului Artelor: sicriul cu rămășițele Soldatului Necunoscut a fost acoperit cu flamura tricoloră și transportat pe un afet de tun iar cortegiul a cuprins atât reprezentanți la nivel înalt ai spectrului politic, ai B.O.R. cât și un număr impresionant de cetățeni ai Capitalei. De asemenea, onorul a fost dat de un detașament al Brigăzii de Gardă ”Mihai Viteazul” iar serviciul religios a fost oficiat de un sobor de înalți ierarhi, avându-l în frunte pe Patriarhul Teoctist.
Din cauza faptului că interiorul Mausoleului nu fusese în întregime eliberat (rămășițele pământești ale lui dr. Petru Groza nu fuseseră încă retrase din criptă), s-a luat hotărârea amplasării provizorie a M.O.N. pe parvisul rectangular de la capătul nordic al esplanadei parcului, urmând ca ulterior să se execute un proiect de reamplasare a acestuia pe locul originar.
Reamplasarea M.O.N. pe spațiul originar va avea loc abia în anul 2006, la declanșarea unui program cultural dedicat, care marca mai multe evenimente de importanță istorică națională: 140 de ani de la fondarea Dinastiei Regale Române (1866), 125 de ani de la proclamarea Regatului României (1881) și 100 de ani de la Expoziția Națională Română din Parcul „Carol I” (1906).
Intervenții:
Dimensiuni:
Material:
Emil Wilhelm Becker (1881 – 1952) a fost sculptorul Casei Regale a României, în acest fel, fiind autorul mai multor portrete dedicate. Artistul a studiat sub înrâurirea lui Ion Georgescu, al cărui elev a fost. Artistul, fondator al Sindicatelor Artelor Frumoase al cărui vicepreședinte a fost, a promovat sculptura monumentală de factură clasică, unde forța de expresie era exprimată în special prin atitudinea personajelor reprezentate. În acest sens, opera sa cuprinde creații cu valoare comemorativă (Mormântul Soldatului Necunoscut, sculpturile Mausoleului de la Mărășești, sarcofagul cu pământ românesc de la mausoleul belgian Le Mémorial Interallié de Cointe), busturi și monumente funerare (ornamentațiile Capelei Lahovari din Cimitirul Bellu și monumentul funerar al lui Take Ionescu de la Mănăstirea Sinaia). Artistul este creatorul și a câtorva medalii omagiale sau comemorative, al ”Clopotului Încoronării” de la Alba Iulia precum și al statuilor care decorează palate monumentale (Palatul Cantacuzino, Palatul (actual al) Primăriei Bucureștiului, Palatul Universității din București, Banca Marmorosch Blank, Palatul Culturii (fost al Justiției) din Ploiești.
