Despre monument

Pentru Constantin Brâncuși relația dintre sculptură și spațiul pe care aceasta îl ocupă era una de o importanță crucială. Monumentul Brâncuși, ridicat de maestrul Ion Irimescu în parcul Herăstrău, în anul 1967, la 10 ani de la moartea genialului său confrate, este un omagiu care pare a ține cont tocmai de această relație. 

Ușor îndepărtat de aleea principală a parcului, monumentul este ascuns între copaci și arbuști foșnitori, ca într-un zăvoi din Hobița natală a celui considerat a fi părintele sculpturii moderne. Silueta hieratică a sculptorului aflat la maturitate este așezată pe un bloc de piatră în fața unei porți monumentale, alcătuită dintr-o coloană a infinitului destructurată. Brâncuși este solemn ca un Pontifex Maximus al cultului pietrei.

Purtându-și uneltele ca pe niște însemne sacerdotale, pare a fi trecut pe sub un Arc de Triumf. La picioarele lui, Ion Irimescu a înălțat un stâlp funerar pe care a dăltuit ca pe un epitaf, un gând al lui Brâncuși: „vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”. 

Prin monumentul din parcul Regele Mihai l (Herăstrău) se realizează întâlnirea magică dintre doi patriarhi ai culturii, Constantin Brâncuși și Ion Irimescu. 

În anul 2003, atunci când Ion Irimescu împlinea 100 de ani, academicianul Răzvan Theodorescu rostea în discursul său: „România omagiază pe unul dintre eroii săi culturali, a cărui biografie și a cărui operă echivalează cu un secol din istoria românească. Căci Ion Irimescu, ajuns la vârsta patriarhilor, înseamnă istorie și artă deopotrivă”.

„Tăiat în piatră cenușie, cu înfățișare solemnă de sacerdot care oficiază, ținând în mâini uneltele sacre ale sculptorului, oprit sub arcada unei porți cu referință la motivul stâlpilor de pridvor țărănesc, înveșnicit în operele sale, Constantin Brâncuși apare deopotrivă ca un artist apropiat de oameni, venind spre ei, dar și ca un simbol al perfecțiunii de neatins” (Victoria Dimitriu Dragu).

Despre personalitatea reprezentată

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, județul Gorj, d. 16 martie 1957, Paris), este un sculptor român de anvergură universală, având parte de notorietate și recunoaștere încă din timpul vieții.

Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. După ce urmează cursurile Școlii de Arte și Meserii din Craiova (1894 – 1898), Brâncuși ajunge la București, unde absolvă Școala de Belle Arte în 1902. În timpul studenției (1898), lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon (1900) obține medalia de bronz, iar Studiu (1901) câștigă medalia de argint.

În 1903, Brâncuși primește prima comandă de monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat în curtea Spitalului Militar din București și care reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși care poate fi văzut în București.

În 1905, Brâncuși reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când părăsește școala. Refuză să lucreze în atelierul lui Auguste Rodin, rostind faimoasele cuvinte: „La umbra marilor copaci nu crește nimic”.

Din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.

În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă senzație. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși va fi la apogeu. Operele sale din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă.

Constantin Brâncuși a murit pe șaisprezece martie 1957, la vârsta de optzeci și unu de ani. La moartea sa, a lăsat în urmă 1200 de fotografii și 215 sculpturi.

Descriere tehnică

Material:
- Statuie: piatră
- Postament: piatră

Dimensiuni:
- Statuie: 3,53 m - Soclu: 0,30 m

Despre autor

Născut în anul 1903, Ion Irimescu a fost unul dintre cei mai importanți artiști plastici români. A studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Oscar Han și Dimitrie Paciurea. Între 1930 și 1932 a fost bursier la Paris, la Școala Românească de la Fontenay-aux-Roses, după care a frecventat cursurile Academiei de la Grande Chaumiere. Între 1940-1950 a fost profesor la Academia de Belle Arte din Iași, între 1950-1955 profesor la Institutul de Arte Plastice din Cluj, iar din 1966 profesor la Institutul de Arte Plastice din București. Din 1964 a fost membru onorific al Academiei române. 

A avut expoziții personale la București și Stockholm și a participat la numeroase expoziții colective. A fost distins cu Premiul Fundației Simu în 1935, bursa Dimitrie Paciurea în 1936 și Premiul C. Hamangiu al Academiei Române în 1943.

Ion Irimescu a încetat din viață la 29 octombrie 2005, în localitatea natală, Fălticeni (Suceava).