Despre personalitatea reprezentată
Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. În 1818, a înființat, în București, prima școală cu predare în limba română, Școala Superioară de la Sfântul Sava sau, așa cum i se spunea în epocă, Academia Domnească. De aici provine numele străzii Academiei, existentă și astăzi.
În Țara Românească, Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura mai ales în mănăstiri și aproape exclusiv în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei. La 24 martie 1818, obținând aprobarea pentru înființarea școlii românești, și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. Noua instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții.
Școala de la Sfântul Sava este cel mai vechi institut educațional din București cu predare în limba română. În trecutul acestei instituții apare figura marcantă a lui Gheorghe Lazăr, răspânditor de cultură într-o epocă în care aceasta era considerată un apanaj al păturilor sociale înstărite. Cursurile pe care le-a ținut în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie preferată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie. Dora d'Istria istorisește că „Lazăr spunea auditorilor săi că nu spre Orient trebuiau să-și întoarcă privirile, ci spre această antică Ausonia, de unde au provenit glorioșii veterani ai generosului Traian”. Atunci când cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. La școala lui Lazăr au venit și copii de negustori, dar și copiii oamenilor de la marginea orașului, iar el i-a învățat tainele științelor matematice și ale filozofiei, în limba lor maternă.
În timpul Revoluției din 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele capturate de la turci și să folosească tunurile după metodele inginerești din acele timpuri.
Despre monument
Această a treia statuie de for public ridicată în fața Universității (după cronologia apariției lor în fața „Palatului Academiei”), inaugurată în 1886, este dedicată, ca și anterioarele, unei personalități legitimate istoric. De proporții colosale, atât prin dimensiuni (statuia însăși are înălțimea de 2,50m, iar, în total, monumentul domină prin anvergura de 7m), cât și prin stilul în care a fost realizată, statuia care îl înfățișează pe învățatul de origine transilvană se află chiar pe locul în care acesta a fondat Școala Superioară în 1818.
Statuia, realizată în stil neo-clasic, îl reprezintă pe Gh. Lazăr în straiele de epocă, fiind înveșmântat într-o pelerină cu falduri, semănând a togă romană, ceea ce îi conferă personajului o alură imperială. Această simbolistică se potrivește staturii intelectuale a lui Gheorghe Lazăr, care a militat pentru emanciparea prin cultură și afirmarea românismului.
De asemenea, stilul neo-clasic în care este realizată statuia este tributar sculptorului, Ion Georgescu, ale cărui lucrări se caracterizează prin realism cu tentă eroică și monumentalitate, formulă prin care artistul și-a adus aportul în cadrul organizației cultural-artistice („Cercul artistic”), a cărei misiune a constat în conturarea artei monumentale moderne românești.
