Povestea locului
Amplasat pe scuarul rectangular care desparte Calea Victoriei de Piața Revoluției, Ansamblul Iuliu Maniu face ”corp comun” cu Memorialul Renașterii, două simboluri istorice având ca temă triumful Binelui asupra Răului. De altfel, la amenajarea peisagistică a zonei, s-a realizat o alee pavată care unește piesa principală a Memorialului Renașterii (”Piramida Izbânzii”) de Monumentul Iuliu Maniu, întregind astfel o simbolistică comună.
Despre monument
Monumentul care îl reprezintă pe Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953), este un ansamblu format din două elemente: statuia personalității și un trunchi stilizat de copac. Statuia îl reprezintă pe omul politic în poziția așezat, ceea ce poate sugera relaxarea și detașarea cu care Maniu a privit (abordat) problematicile complexe de natură politică la care a luat parte, dar reprezentarea dreaptă a corpului său indică atât atenția neobosită și stoicismul cât și verticalitatea morală de care a dat dovadă în fața încercărilor vieții la care a fost supus.
Aceste atitudini sunt subliniate și de reprezentarea figurii lui Maniu care este redată de autor păstrând caracteristicile anatomice individualizante, marcate de un anume imobilism – fiind vorba de atitudinea reținută, de om care nu își trădează sentimentele și emoțiile, fapt pentru care Maniu a fost denumit ”Sfinxul de la Bădăcin”.
Consecvența convingerilor sale ca și sacrificiul de sine sunt alte calități subliniate de sculptor prin figurarea siluetei longiline a personajului redat, această reprezentare fizică sugerând ascetismul de care a dat dovadă Maniu pe parcursul întregii sale vieți. Este știut faptul că omul politic nu s-a căsătorit niciodată, sacrificând o mare dragoste pe altarul luptei pentru emanciparea națională a românilor transilvăneni. Tânărul Maniu, va sacrifica marea (și singura) sa dragoste pentru Clara, farmacista unguroaică din Șimleul Silvaniei, pentru a deveni liderul Partidului Național Român, deoarece ”nu cadra” să ia de soție o reprezentantă a etniei împilătoare: ”A trebuit să trec peste sentimentul meu intim, să sacrific pe acest om excepțional, să salvez partidul și ideile pentru care noi, toți, militam. Azi mă întreb, totuși, dacă n-am greșit”, i-ar fi povestit Iuliu Maniu lui Nicolae Carandino, cei doi împărțind aceeași celulă în “Zarca” (închisoarea morții) de la Aiud, unde fuseseră internați de regimul politic stalinist.
Atitudinea personajului, cu ambele brațe aduse pe lângă corp, puțin flexate din coate, sugerează sinceritatea lui Maniu, ceea ce este oarecum exagerat (și fizic, în redarea sculpturală, lungimea brațelor fiind figurate anatomic disproporționat, mai lungi decât naturalul), având în vedere iezuismul de care a dat dovadă Maniu în acțiunile politice pe care le-a întreprins, cântărind întotdeauna cu mare grijă avantajele și dezavantajele deciziilor pe care urma să le ia.
Alăturat statuii lui Iuliu Maniu, în partea sa nordică, este amplasat un element suplimentar – un trunchi de copac desfrunzit – care amplifică austerul redării și este un simbol al sistemului concentraționar în care și-a găsit moartea omul politic țărănist.
Ultimul element care potențează simbolistic ansamblul monumental este platoul rectangular în mijlocul căruia acesta este amplasat și care este văduvit de vegetație, fiind compus doar dintr-un pavaj care cuprinde carouri pătrate egale. Și acesta este un simbol al grilajului, elementul caracterizant al recluziunii la care Maniu a fost supus în ultima parte a vieții sale.
