Despre monument
Lângă Aleea Lacului din Grădina Cișmigiu, într-un mic scuar înverzit este amplasat un monument discret, de mici dimensiuni, cu ușoare influențe Art Deco. Pe un soclu de piatră trasat în stil cubist, cu o bază de scară în trei trepte și cu un mic basorelief de bronz amplasat frontal, este așezat un bust din marmură de Rușchița, care poartă semnătura maestrului Mihai Onofrei.
Chipul unei femei cu ochi blânzi, adumbriți sub o frunte înaltă, lăsată liberă de părul strâns cuminte într-un coc la spate, te duce cu gândul la învățătoarele vremilor trecute. Textul succint, săpat în piatra soclului, îi dă dreptate gândului fugar:
MAICA SMARA
EDUCATOARE A POPORULUI
SCRIITOARE
1857 – 1944
Micul basorelief de bronz, de la baza soclului, în care sunt prezentați doi copii de școală, un băiat care citește și o fată care scrie, așezați pe scăunele de lemn într-o grădină, ne lămurește pe deplin.
Fiecare dintre noi are cu siguranță chipul unui dascăl drag, așezat pe un piedestal undeva într-un colț de amintire. Și totuși, chipul avântat cu bărbia voluntară și o linie a gurii care inspiră dârzenie, ne îndeamnă să aflăm mai multe.
Despre personalitatea reprezentată
Smaranda Gheorghiu s-a născut la Târgoviște, în anul 1857. Tatăl său Niță Andronescu era mare proprietar de vii și prefect al județului. De la mama sa Alexandrina Vlădescu a moștenit pasiunea pentru călătorii, iar cu dragoste pentru literatură se pare că a fost dăruită de unchiul său, poetul Grigore Alexandrescu. În 1870 se înscrie la Școala Centrală de Fete din București, care pe atunci funcționa la palatul Filipescu, pe lângă turnul Colței, unde a terminat patru clase gimnaziale cu premiul I. S-a căsătorit de tânără cu profesorul George Gîrbea, posesor al unei excepționale culturi dar și al unei vaste biblioteci pe care Smaranda avea să o citească în întregime. Prin intermediul soțului ei i-a cunoscut pe marii scriitori ai vremii: Caragiale, Coșbuc, Vlahuță, dar mai ales pe Mihail Eminescu și pe Veronica Micle, cei care aveau să îi devină prieteni dragi și care i-au dat numele de Maica Smara, nume ce avea să îi devină pseudonim literar.
După despărțirea de profesorul Gârbea, Smaranda s-a căsătorit cu căpitanul Petre Gheorghiu și după doar un an de căsnicie a rămas văduvă.
Activitatea de institutoare a început-o la Sinaia, apoi la Ploiești unde a debutat și în gazetărie la revista Școala Română, după care a predat la mai multe școli din București. În cele din urmă a ajuns inspector școlar cu o activitate inovatoare în ceea ce privește asistența școlară, cursurile în aer liber, introducerea uniformei și a atelierelor în școli, dar și promovarea tradițiilor populare. În anul 1931 a fost invitată în Belgia, la Congresul Internațional de școală în aer liber, unde a fost aleasă în comitetul internațional.
A călătorit în aproape toate capitalele europene, unde a reușit să promoveze învățământul românesc, mereu costumată într-o fustă neagră, lungă, ie și maramă în fir de borangic, motiv pentru care Nicolae Iorga a caracterizat-o drept ambasadoare a culturii românești.
Smaranda Gheorghiu s-a manifestat și ca exponentă a mișcării feministe. A fost vicepreședintă a primului Congres Internațional al Uniunii Universale a Femeilor din Paris. În anul 1900 a fost reprezentanta României la primul Congres al Păcii.
A fost de asemenea prima femeie care a ținut o conferință la Ateneul Român, impresionând auditoriul cu vocea ei caldă și avântată.
