Povestea locului
Atunci când a fost inaugurat Rondul Roman în 1943, cu siguranță că atât primarul Bucureștiului, Ion Rășcanu, cât și inițiatorul proiectului, filozoful Ion Petrovici, secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor, și-au dorit ca acest cerc perfect din mijlocul Bucureștiului să fie - nu doar un loc de relaxare, dar și un spațiu al admirației față de frumos și față de cultură, un Pantheon al statuilor marilor oameni ai României.
Dacă astăzi, am face un exercițiu de imaginație și am privi de undeva de sus grădina Cișmigiului, am vedea că Rotonda Scriitorilor seamănă izbitor cu amprenta arheologică a unui templu antic.
Douăsprezece coloane care marchează un cerc. Fără început, fără sfârșit și având cerul drept cupolă, un „conclav” de doisprezece apostoli ai culturii române, luptători cu pana și mărturisitori ai dragostei de România.
„În fiecare anotimp Rotonda își arată altă frumusețe. Vara și toamna nuanțele de verde, apoi de auriu, se revarsă și se împletesc, iar busturile albe se profilează cu alura lor clasică pe zbuciumul frunzelor. Iarna totul devine desen alb-negru de ramuri goale, numai arborii veșnic verzi îmblânzesc răceala pietrei, iar marmura statuilor luminează cercurile concentrice de regnuri înfrățite” (Victoria Dragu Dimitriu).
Despre personalitatea reprezentată
Duiliu Zamfirescu s-a născut în Plăineștii Râmnicului Sărat la 30 octombrie 1858. Deși în anii maturității obișnuia să facă referiri la descendența sa aristocratică, ce ar fi coborât până la împărații Bizanțului, tatăl său a fost Lascăr Zamfirescu, un prosper boier de țară, iar mama sa Sultana era sora marelui arhitect român Ion Mincu.
A urmat cursurile facultății de drept din București și după o scurtă perioadă petrecută în magistratură, s-a îndreptat către activitatea diplomatică. Fiind un bun vorbitor al limbii italiene, a fost numit secretar de legație la Roma, post pe care l-a ocupat aproape 18 ani. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea sa soție Henriette Allievi, fiica unui bancher și politician italian.
După război a fost ministru de externe, în cabinetul condus de Alexandru Averescu. A fost senator de Putna, iar între 1920 - 1922, Președinte al Camerei Deputaților.
Primele sale încercări literare, poezii de factură romantică, sunt publicate în Ghimpele. Adevăratul debut îl are însă cu poemul Levante și Calavryta în revista Literatorul, în anul 1880. Face parte și din redacția României Libere unde semnează cronica artistică, teatrală și literară cu pseudonimul Don Padil.
Cea mai importantă perioadă pentru creația sa literară a fost cea petrecută în Italia, între anii 1893 și 1900. În aceeași perioadă a publicat în Convorbiri Literare lucrările sale cele mai importante, cele trei romane din ciclul Comăneștenilor, Viața la țară, Tănase Scatiu și În război. Trebuie amintit faptul că Viața la țară este prima încercare de roman ciclic din literatura română. Romanul a fost tradus în limba engleză în anul 1926, apoi în italiană în 1932 și în franceză în 1939, cu o prefață de Paul Valery.