Povestea locului

Atunci când a fost inaugurat Rondul Roman în 1943, cu siguranță că atât primarul Bucureștiului, Ion Rășcanu,  cât și inițiatorul proiectului, filozoful  Ion Petrovici, secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor, și-au dorit ca acest cerc perfect  din mijlocul Bucureștiului  să fie - nu doar un loc de relaxare, dar și un spațiu al admirației față de frumos și față de cultură, un Pantheon al statuilor marilor oameni ai României.

Dacă astăzi, am face un exercițiu de imaginație și am  privi de undeva de sus grădina Cișmigiului, am vedea că  Rotonda Scriitorilor seamănă izbitor cu amprenta arheologică a unui templu antic. 

Douăsprezece coloane care marchează un cerc. Fără început, fără sfârșit și având cerul drept cupolă, un „conclav” de doisprezece apostoli ai culturii române, luptători cu pana și mărturisitori ai dragostei de România.

„În fiecare anotimp Rotonda își arată altă frumusețe. Vara și toamna nuanțele de verde, apoi de auriu, se revarsă și se împletesc, iar busturile albe se profilează cu alura lor clasică pe zbuciumul frunzelor. Iarna totul devine desen alb-negru de ramuri goale, numai arborii veșnic verzi îmblânzesc răceala pietrei, iar marmura statuilor luminează cercurile concentrice de regnuri înfrățite” (Victoria Dragu Dimitriu).

Despre personalitatea reprezentată

Duiliu Zamfirescu s-a născut în Plăineștii Râmnicului Sărat la 30 octombrie 1858.  Deși în anii maturității obișnuia să facă referiri la descendența sa aristocratică, ce ar fi coborât până la împărații Bizanțului, tatăl său a fost Lascăr Zamfirescu, un prosper boier de țară, iar mama sa Sultana era sora marelui arhitect român Ion Mincu.

A urmat cursurile facultății de drept din București și după o scurtă perioadă petrecută în magistratură, s-a îndreptat către activitatea diplomatică. Fiind un bun vorbitor al limbii italiene, a fost numit secretar de legație la Roma, post pe care l-a ocupat aproape 18 ani. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea sa soție Henriette Allievi, fiica unui bancher și politician italian.

După război a fost ministru de externe, în cabinetul condus de Alexandru Averescu. A fost senator de Putna, iar între 1920 - 1922, Președinte al Camerei Deputaților.
 
Primele sale încercări literare, poezii de factură romantică, sunt publicate în Ghimpele. Adevăratul debut îl are însă cu poemul Levante și Calavryta în revista Literatorul, în anul 1880. Face parte și din redacția României Libere unde semnează cronica artistică, teatrală și literară cu pseudonimul Don Padil.

Cea mai importantă perioadă pentru creația sa literară a fost cea petrecută în Italia, între anii 1893 și 1900. În aceeași perioadă a publicat în Convorbiri Literare lucrările sale cele mai importante, cele trei romane din ciclul Comăneștenilor, Viața la țară, Tănase Scatiu și În război. Trebuie amintit faptul că Viața la țară este prima încercare de roman ciclic din literatura română. Romanul a fost tradus în limba engleză în anul 1926, apoi în italiană în 1932 și în franceză în 1939, cu o prefață de Paul Valery.

Duiliu Zamfirescu - în duel

În spatele condeiului său fin, a stat mereu un bărbat matur, dârz, iute la mânie, care nu s-a sfiit niciodată să pună mâna pe pistolul cu care se tranșau pe atunci disputele masculine. Prima dată la 24 de ani l-a provocat la duel pe Ioan Stavri Brătianu, tânăr președintele, la numai 27 de ani, al Tribunalului Comercial Ilfov. S-au rănit reciproc cu mai multe gloanțe, spre groaza asistenței, dar au supraviețuit amândoi.  Chiar și la finalul vieții sale, la vârsta de 63 de ani, din înalta poziție de Președinte al Camerei Deputaților, acuzat fiind de atitudine dictatorială de un coleg din opoziție, i-a spus acestuia: Îmi pare rău că nu pot să-ți răspund aici. Te aștept însă afară. Propune armele și martorii! 

O asemenea atitudine, de nepăsare vecină cu nebunia, i-a adus numele în prim-planul estradei bucureștene, mare devoratoare de personalități prinse pe picior greșit. Celebrul său nume, evocat cu cinstire de către presă pe timpul vieții,  a intrat rapid în vocabularul de mahala. În argoul bucureștean încă se uzitează substantivul diliu (dilii) care izvorăște din patima acestui uriaș scriitor pentru jocul său cu moartea.

Duiliu Zamfirescu a supraviețuit tuturor duelurilor, însă fiul său Lascăr a fost mai puțin norocos, s-a stins în brațele tatălui său la spitalul Filantropia după un duel cu pistolul la vârsta de numai 25 de ani.

Despre monument

În bustul pe  care sculptorul Alexandru Călinescu i l-a făcut lui  Duiliu Zamfirescu, pentru Rotonda Scriitorilor din Cișmigiu, se simte ca în majoritatea portretelor sale, interesul pentru reprezentarea realității și accentul realist. În prezentarea complexei personalități a scriitorului, să aruncăm și o privire dincolo de luciul marmurei, pentru că există un motiv pentru care contemporanii  i-au dat scriitorului supranumele de Duelius Superbus. S-a duelat de cinci ori în decursul vieții.

Descriere tehnică

Dimensiuni: statuie: 0.92 m, soclu: 2,40 m
Material: statuie: marmură de Rușchița, soclu: piatră de Câmpulung
Pe fațada soclului este inscripționat: DUILIU ZAMFIRESCU 1852-1922

Despre autor

Realizat de Alexandru Călinescu (1890 - 1978), sculptor român, fost elev la Școala de Belle Arte din București, între 1909 și 1914 al maeștrilor pietrei Wladimir Hegel și Dimitrie Paciurea. Și-a continuat studiile la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris sub îndrumarea lui Antonin Mercie. În 1925 a fost distins cu Marele Premiu la Expoziția Internațională de la Barcelona. A fost profesor la catedra de modelaj în cadrul Școlii Superioare de Arhitectură până în 1963.