Prima atestare documentară a mahalalei șelarilor este din jurul anului 1664(1), atunci când potențialul economic al zonei crește și apare necesitatea zidirii unei biserici mai mari.
În timpul mitropolitului Neofit, într-un pasaj din Așezământul și pomelnicul bisericii Sfântul Nicolae Șelari din București, se spune:
Care această sfântă bisearică a Sfântului Nicolae (după cum spun cei bătrâni) fiind bisearică de lemn făcută de mahalagii, în urmă au făcut-o de piatră după cum se veade jupan Apostol ce au zis mai sus și ne apucând să o zugrăvească o au zugrăvit jupan Iorga starostele, iar tâmpla și sfintele icoane le-au făcut jupan Șerban Cantacozini biv vel paharnic, precum și în biserică sunt zugrăviți cu toții ai lor(2)
Ion Ionașcu consideră că locașul avea fundație domnească(3), iar Constantin C. Giurescu plasează zidirea primei biserici între anii 1669-1672(4)
Primul document în care este menționat lăcașul datează din 4 martie 1676 când: Neagoe Săcuianul biv vel vornic vinde lui Constandin logofăt un loc de casă de aici din București, cari iaste în mahalaua Șălarilor, la biserica lui Sveti Nicolae carii se hotărăște cu Radu logofăt Țigănescu și cu Gheoghe odobașa(5).
1 Istoria orașului București, vol. 1, București, 1965, p. 137
2 BAR, Ms. Rom., nr. 5378, (fost ms. 6042), Așezământul și pomelnicul bisericii Sfântul Nicolae Șelari din București, dat în numele mitropolitului Neofit Cretanul, f. 2v; Gabriel Ștrempel, Catalogul manuscriselor românești, vol. IV, București, 1992, p. 284
3 Ion Ionașcu, Documente bucureștene privitoare la proprietățile mănăstirii Colțea, București, 1941, p. 13
4 Pavel Mircea Florea, Aurelian-Cătălin Negreanu, Pr. Grigore Andronescu-Buzău, Vechile biserici ale Bucureștiului – Biserica Sfântul Nicolae din Șelari, București, 2003, p. 16
5 Ion Ionașcu, op. cit., p. 41
Refacerea bisericii în vremuri de restriște este legată de nume precum jupan Apostol Lazo și nepoata lui, Anița, starostele Iorga, Șerban Cantacuzino a cărui familie avea proprietăți numeroase în vecinătate.
În 1750 biserica din mahalaua Șălarilor este închinată mitropolitului Neofit. Acesta era un personaj cultivat, dornic de a îmbogăți starea religioasă a locuitorilor(6), și prin urmare demareaza proceduri pentru obținerea autorizației domnești pentru noi fundații, strănge danii de la personaje importante din epocă, începe să organizeze împrejurimile pentru transformarea în așezământ monahal. Planul de a dezvolta împrejurimile prin ridicarea unui han și conversia bisericii în mănăstire a fost întrerupt după moartea mitropolitului.(...)
Domnitorul Nicolae Mavrogheni se îngrijește de bunăstarea bisericii dar și a credincioșilor dând poruncă să se încălzească cu sobe nu mai puțin de 16 biserici printre care și Șelari iar acestea să fie deschise tot timpul.
La cutremurul din 1802, mare parte din alcătuirea construcției cade, pereții rămași în picioare fiind integrați în construcția ulterioară. Doi ani mai târziu, biserica este lovită de o nouă calamitate, atunci când un incendiu pornește în mahalaua șelarilor. Acest incendiu a afectat împrejurimile, inclusiv mica prăvălie din care reușea să se susțină biserica. După aceste evenimente, în timp ce lucrurile se stabilizau în comunitate, donațiile reîncep să apară, dovadă fiind numeroasele inscripții ale noilor lucrări și îmbogățiri ale bisericii. În acest sens, se înregistrează mai multe icoane pictate și chiar poleirea tâmplei la 1852.
În 1869, biserica este resfințită, după intervenții patronate de principele Carol I. Din această perioadă se păstrează tronurile împărătești cu însemnele heraldice ale celor care aveau dreptul de a se așeza aici(7).
La sfârșitul secolului al XIX-lea se desfășoară o serie de lucrări de largire a bisericii prin adăugarea absidelor laterale și a turlei, lărgirea pridvorului și a ferestrelor și construcția cafasului și a amvonului. Aceste modificări vor schimba total fața monumentului.
6 Pavel Mircea Florea, Aurelian-Cătălin Negreanu, Pr. Grigore Andronescu-Buzău, op. cit., p. 22
7 Pavel Mircea Florea, Aurelian-Cătălin Negreanu, Pr. Grigore Andronescu-Buzău, op. cit., p. 29
Vechea pictură din timpul lui Șerban Cantacuzino, Apostol Lazu și a starostelui Iorga, nu sunt cunoscute, însă se știe că în timpul lui Constantin Voievod, Mitopolitul Neofit spunea că acesta a zugrăvit sfânta besearică, drept pentru care putem afirma că zidurile purtau pictură.
Considerată mică și neîncăpătoare, biserica s-a remodelat și lărgit în timpul principelui Carol I, atunci când consiliu parohial s-a adresat pictorului Gheorghe M. Tăttărescu(8), ce avea să execute pictura murală dar și pictura iconostasului.
Numele domnului Tăttărescu a devenit așa de identic cu pictura Istoriei Sacre, încât de mult timp deja, rareori se face o biserică care să nu fie opera dumnealui(9).
Pictorul, zugrav de biserici la începutul activității sale se dezvoltă sub supravegherea episcopului de Buzău și folosește Erminia ca ghid pentru organizarea spațiului pictural. Studiile din străinătate îî deschid calea către noi modalități de exprimare și devine cel mai solicitat pictor al vremii.
Patru dintre icoanle catapetesmei vor fi prezentate de pictor la A doua expoziție a artiștilor în viață organizată în 1868 în sala Muzeului din Palatul Academiei(10).
8 Pavel Mircea Florea, Aurelian-Cătălin Negreanu, Pr. Grigore Andronescu-Buzău, op. cit, p. 37
9 Atheneul Român, nr. 6-7, noiembrie-decembrie, 1866, apud Teodora Voinescu, Gheorghe Tattarescu 1818-1894, București, 1940, p. 49
10 Pavel Mircea Florea, Aurelian-Cătălin Negreanu, Pr. Grigore Andronescu-Buzău, op. cit, p. 39
Principele Carol I și Principesa Elisabeta, care au contribuit semnificativ la refacerea bisericii, au fost reprezentați în manieră clasică, pe peretele de vest din pronaos, ca tablou votiv.
Pictura lui Tattarescu din biserica Șelari va cunoaște în trei rânduri intervenții majore. Prima din perioada interbelică, cea de-a doua după anul 1940, când au fost înlăturate degradările produse de seism și cea de-a treia intervenție care a avut loc în anul 1971, după cum reise din inscripțiile din pronaos și din cafas, ale pictorului Traian Bilțu-Dăncuș. Aceste etape s-au limitat doar la cosmetizări de suprafață.
După anul 1999, începe restaurare științifică a picturii murale, lucrare supervizată de restaurator expert dr. Ioan Darida. În acestă etapă s-a consolidat stratul suport, s-au îndepărtat depunerile și repictările, pentru a repune în valoare pictura lui Tattarescu.
Datat din a doua jumătate a secolului XIX, iconostasul bisericii Sfântul Nicolae Șelari este o piesă de referință pentru perioada neoclasicismului românesc. Acesta se integrează în ansamblul arhitectural, atât din punct de vedere al elementelor de decor și al picturii icoanelor, cât și a dimensiunii impunătoare (....)
Privit în ansamblul său, iconostasul încununează epoca Tăttărăscu, prin detaliul de sculptură, care joacă atât rol de susținere cât și de valorificare a pieselor cu trimitere religioasă.
Sursă:
Fragmente din Istoricul bisericii - autor Theodora Chiorescu, Istoric de artă
Proiect de restaurare a iconostasului bisericii Sfântul Nicolae Șelari - București 2017,
Restaurator specialist coordonator: dr. Elena Teodora Necula
Restauratori:Giura Ioana-Maria, Buterez Alina-Ștefania Imagine autoportret: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2a/Self-Portrait_Gheorghe_Tattarescu.jpg
